Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

9 Aug 2012

Revista Hipocrate luna iulie: despre tandemul cu potențial revoluționar dintre celulele stem cardiace și telocite. Cu profesorii Piero Anversa și Laurențiu Popescu

 

Coperta revista Hipocrate iulie 2012 - profesorul Piero Anversa

 

Cu cât este mai evoluat, cu atât un om este mai modest. Nu este un slogan, ci o realitate. Pe care am avut plăcerea de a o descoperi într-o frumoasă zi de început de vară, la Hotelul Intercontinental din București, locul unde s-a desfășurat cel mai important eveniment științific al anului, în România. Congresul Societății Internaționale de Medicină Adaptativă. Sau, cu alte cuvinte, spectacolul minții, al curajului de a gândi dincolo de norme și de a propune inovații poate greu de acceptat și de înțeles în contemporaneitate, dar care cu siguranță vor schimba fundamental modul în care vom înțelege și vom practica medicina peste câteva decade.

Profesorul Piero Anversa, cel mai important cercetător în domeniul celulelor stem, pe plan mondial, a dominat întâlnirea. Profesorul de la Harvard a degajat tot timpul în jurul său căldura specifică a unui mare gânditor, pe care a îmbrăcat-o permanent în haina discreției și a modestiei. Privindu-l, ascultându-l și cunoscându-l pe profesorul Anversa, am descoperit nu doar un model profesional aparte, ci un profil uman rar. Un model, fără a ne teme de cuvinte.

 

O condiție importantă pentru evoluție în știință

 

Oricine și-ar dori să aibă în jurul lui un om cum este profesorul Anversa. Că discută despre celulele stem cardiace sau, mai în glumă sau mai în serios, spune o poveste nepoților, profesorul are capacitatea unică de a inspira. De a-ți transmite o stare unică, de a te încărca pozitiv, de a te face să gândești. Peste toate acestea, în discuția cu dumnealui, am identificat încă un atribut care-i consolidează profilul de unicitate: curajul de a discuta despre reușitele altor centre de cercetare. În cazul nostru, despre telocite și munca depusă de echipa condusă de domnul academician Laurențiu M. Popescu.

În general, oamenii au rețineri în a discuta despre munca altora, mai cu seamă într-un domeniul aflat încă în primele etape de dezvoltare. Riscul poate fi considerat prea mare, ca sa nu mai discutăm despre orgoliu. Profesorul Anversa însă știe și simte că evoluția nu poate apărea din rețineri și stări negative, ci din aprecieri și susținere. Și se comportă în consecință.

 

Ziua în care s-a întâmplat ceva

 

A fost acea zi în care, povestește Piero Anversa, “profesorul Popescu m-a vizitat în biroul meu, la Harvard, pentru a-mi vorbi despre telocite. Numai că, după câteva minute, am simțit că s-a întâmplat ceva între noi. Ca o legătură, o conexiune. Înțelegeți?”. I-am răspuns și atunci, confirm și acum: da, înțeleg pe deplin. Înțeleg că oamenii de valoare sunt legați între ei prin conexiuni greu percepute de ceilalți, formând o rețea a excelenței care duce la inovație, la progres, la evoluție. Dincolo de granițele statelor, ale culturii din care provin, ale limbii materne.

Trebuie să fim mândri, ca români, pentru că în rețeaua mondială a oamenilor care încearcă de proiecteze viitorul medicinei se află și echipa domnului academician Laurențiu M. Popescu, descoperitorul telocitelor. Axa Harvard – Institutul “Victor Babeș” București nu doar că este o realitate în plan științific, dar s-a constituit pe baze egale. Dacă în domeniul economic, militar sau politic, parteneriatul cu SUA este dezechilibrat, atunci când vorbim despre cercetarea la vârf, a tandemului celule stem cardiace – telocite, constatăm un echilibru onorant și promițător. Prin nucleul condus de academicianul Laurențiu Popescu, existăm cu adevărat pe harta mondială a cercetării de top.

 

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Blog Marius Geantă » Blog Archive » Primul transplat cu telocite, primele speranțe pentru bolnavii cu infarct miocardic. - [...] marți vom afla detalii și despre stadiul parteneriatului dintre Universitatea Harvard și Institutul Victor Babeș legat de proiectul “Telocitele…

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *